Dupa 2 luni, 27 zile, o ora si 8 minute, dupa ce caldura m-a topit in valuri si apoi am inghetat brusc, sunt tot aici, aceeasi eu. Nu mi-am respectat propriul plan. Am descoperit ca nu pot scrie ceva pe blog doar pentru a avea ceva postat. Nu ma defineste. Pe de alta parte, as fi putut respecta ceea ce mi-am propus daca as fi avut ceva mai multa determinare. In incercarea de a gasi o explicatie absentei mele spun ca am tendinta de a incepe o multitudine de lucruri in acelasi timp si la un moment pe parcurs, de a le lasa balta. Cred totusi ca m-am conformat, din moment ce nu am facut ceva pentru a schimba asta. Vointa e esentiala iar uneori mie imi lipseste cu desavarsire. Ma inec singura in unele situatii din care acum, dupa ceva timp, realizez ca as fi putut iesi mult mai usor si fara lamentari. I think that sometimes, someone just beats us.
Vara asta a fost genul de vara caracterizata de caldura infernala, resimtita de la etajul 4. Dimineti ce se transforma in dupa-amiezi si apoi in seri tarzii instelate. Suntem visatori. Am visat mult vara asta. Am sperat, mi-am dorit, am ras, m-am plimbat, am tipat, am plans, am fost dezamagita, am fost surprinsa, am fost copila. Ultima zi de vara m-a adus in fata nostalgiei. Sfarsitul unor lucruri e trist. Chiar daca stii ca totul e ciclic. Nu am fost suficient de dechisa unui nou inceput.
Prima zi de toamna m-a durut. M-am vazut in fata a doar amintirii unor lucruri, a multor altora neimplinite, a unei liste imaginare din care urma sa tai.. Nu s-a intamplat asa. Am fost lovita de vantul rece si luata in aer. Am coborat violent. Am inghetat cateva zile, parul meu a suportat stropi grei de ploaie. Totusi, e uimitor cum o inimioara langa doua note muzicale poate schimba atat de multe. Putina miere sau.. mai multa, e tratamentul perfect.
Struguri, mere si nuci pe o frunza de artar. Acelasi fum intr-un nou decor. O esarfa gri inca in aseptarea unei toamnei aurii ca in povesti.
