Autobuzul e un loc ciudat. Adus la extrem, autobuzul poate fi comparat cu un micro mediu, in care in fuctie de momentul zile, o specie este dominanta. Dimineata este plin de elevi, studenti si batrani. Treptat apar oamenii grabiti si in vesnica intarziere in drum spre serviciu. La 12, lucrurile se schimba. Tot felul de oameni se bat pentru supravietuire. Locul pe scaun e hrana. Imbranceli, loviri accidentale sau mai putin.
Odata ce detii suprematia, poti fi linistit restul statiilor pana in locul unde cobori. Azi am avut privilegiul de a sta jos si de a urmari indeaproape oamenii. Imi place sa privesc gesturile unor oameni, fara ca ei sa considere ca e ceva in neregula cu ei de se uita cineva in halul ala de insistent. Langa mine era o doamna cu o jacheta din piele intoarsa, maro. Avea buze frumoase. Asta am observat prima data cand s-a urcat. Apoi, la o examinare mai amanuntita, am fost uimita de cat de putin poate purta la picior. I-am studiat pielea de pe mana. Era uscata si firele de par luceau in lumina. Atentia mi-a fost distrasa de o alta doamna, ceva mai in varsta. Fata trista, cu riduri adanci, urme, umbre. La o distanta de 3 capete, o alta doamna tinea un bebelus in brate. Contrastul dintre ridurile batranei si finetea absoluta a copilului cu ochi mari si vioi a fost izbitoare. M-am uitat in restul autobuzului pentru un control de rutina si am observat cati batrani sunt acolo. Si cum multi se chinuie la fiecare frana a autobuzului sa isi mentina echilibrul. M-am simtit vinovata pentru statutul meu.
Inca dinainte sa cobor, am inceput iar sa ma gandesc la oamenii de peste 70 de ani astazi. De ce iar? Pentru ca zilele trecute in cadrul unei discutii intelectuale, ample, am vorbit si despre asta. Mie sincer imi e incredibil sa greu cum fac fata. Tehnologia, produse, legi.. Schimbari de-a lungul anilor. Foarte putine lucruri au ramas la fel ca in tineretea lor. Imaginea bunicilor uitandu-se cu uimire si cu un ochi critic la ceea ce nepotilor lor li se pare perfect normal e atat de des intalnita... Daca lor le e greu.. nu imi imaginez cum e pentru "cazurile exceptionale" de 100, 110, 120 ani.. Probabil intervine senilitatea si nu mai esti perfect constient de ce e in jurul tau. Pierzi tot ce ti-a putut fi vreodata drag. Ramai singur, intr-o lume tot mai necunoscuta si incepi sa iti doresti moartea..
Mereu am visat sa fiu o bunica chic, sa imi pot intelege nepotii, dar nu ma pot abtine sa ma intreb.. O sa pot fi asa? Viitorul e .. promitator. O sa vina momentul cand o sa ma intreb: "Cand s-a transformat realitatea?" Totusi.. daca bunica mea nu ar fi exact asa cum e ea .. in fiecare sens posibil.. nu as mai fi avut parte de unele din cele mai frumoase momente ale copilariei. Multumesc pentru ca esti asa.
Odata ce detii suprematia, poti fi linistit restul statiilor pana in locul unde cobori. Azi am avut privilegiul de a sta jos si de a urmari indeaproape oamenii. Imi place sa privesc gesturile unor oameni, fara ca ei sa considere ca e ceva in neregula cu ei de se uita cineva in halul ala de insistent. Langa mine era o doamna cu o jacheta din piele intoarsa, maro. Avea buze frumoase. Asta am observat prima data cand s-a urcat. Apoi, la o examinare mai amanuntita, am fost uimita de cat de putin poate purta la picior. I-am studiat pielea de pe mana. Era uscata si firele de par luceau in lumina. Atentia mi-a fost distrasa de o alta doamna, ceva mai in varsta. Fata trista, cu riduri adanci, urme, umbre. La o distanta de 3 capete, o alta doamna tinea un bebelus in brate. Contrastul dintre ridurile batranei si finetea absoluta a copilului cu ochi mari si vioi a fost izbitoare. M-am uitat in restul autobuzului pentru un control de rutina si am observat cati batrani sunt acolo. Si cum multi se chinuie la fiecare frana a autobuzului sa isi mentina echilibrul. M-am simtit vinovata pentru statutul meu.
Inca dinainte sa cobor, am inceput iar sa ma gandesc la oamenii de peste 70 de ani astazi. De ce iar? Pentru ca zilele trecute in cadrul unei discutii intelectuale, ample, am vorbit si despre asta. Mie sincer imi e incredibil sa greu cum fac fata. Tehnologia, produse, legi.. Schimbari de-a lungul anilor. Foarte putine lucruri au ramas la fel ca in tineretea lor. Imaginea bunicilor uitandu-se cu uimire si cu un ochi critic la ceea ce nepotilor lor li se pare perfect normal e atat de des intalnita... Daca lor le e greu.. nu imi imaginez cum e pentru "cazurile exceptionale" de 100, 110, 120 ani.. Probabil intervine senilitatea si nu mai esti perfect constient de ce e in jurul tau. Pierzi tot ce ti-a putut fi vreodata drag. Ramai singur, intr-o lume tot mai necunoscuta si incepi sa iti doresti moartea..
Mereu am visat sa fiu o bunica chic, sa imi pot intelege nepotii, dar nu ma pot abtine sa ma intreb.. O sa pot fi asa? Viitorul e .. promitator. O sa vina momentul cand o sa ma intreb: "Cand s-a transformat realitatea?" Totusi.. daca bunica mea nu ar fi exact asa cum e ea .. in fiecare sens posibil.. nu as mai fi avut parte de unele din cele mai frumoase momente ale copilariei. Multumesc pentru ca esti asa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu