Schimbare.

     Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la serile copilariei mele, la iernile infinit de albe, la bunici si nepoti, la mame, la o casa mica, la leaganul din salcam, la aerul de inocenta, la degete ce iti apasa tamplele, la par scurt, imi place sa las capul pe spate, sa inchid ochii si sa simt.
    Anul asta.. ceva nu mai e la fel. Decorul de mai sus s-a schimbat. S-a modernizat. De fapt.. a cazut in profan si atat. Sunt de parere ca puritatea copilariei e de neatins mai tarziu. Fara sa vrei, devii ceea ce urai. Si accepti asta, invocand pretextul ca atunci nu stiai, ca acum ai evoluat. Totusi,  daca cineva ar nota fiecare gand, s-ar observa perspective atat de diferite ale aceleasi idei. Varsta aduce cu ea o nota de perversitate, lucurile se altereaza. De multe ori ajung sa cred ca o idee in mintea unui copil e in cea mai pura forma a ei si.. cea mai corecta... Cat de copii mai suntem?
    Anul asta.. Nu mai simt  Craciunul la fel. Emotia nu ma mai induioseaza pana la epuizarea. Alerg spre ceea ce eram. Am nevoie de alb. Am nevoie de magie. Am nevoie sa cred ca exista Mos Craciun.
    Cred ca .. am crescut. :)
    "Si deodata, plangand intr-o seara, te-ai trezit pe Pamant ca-ntr-o gara, ca si cum ai fi fost dat afara din Rai."