vineri, 10 decembrie 2010
Schimbare.
Anul asta.. ceva nu mai e la fel. Decorul de mai sus s-a schimbat. S-a modernizat. De fapt.. a cazut in profan si atat. Sunt de parere ca puritatea copilariei e de neatins mai tarziu. Fara sa vrei, devii ceea ce urai. Si accepti asta, invocand pretextul ca atunci nu stiai, ca acum ai evoluat. Totusi, daca cineva ar nota fiecare gand, s-ar observa perspective atat de diferite ale aceleasi idei. Varsta aduce cu ea o nota de perversitate, lucurile se altereaza. De multe ori ajung sa cred ca o idee in mintea unui copil e in cea mai pura forma a ei si.. cea mai corecta... Cat de copii mai suntem?
Anul asta.. Nu mai simt Craciunul la fel. Emotia nu ma mai induioseaza pana la epuizarea. Alerg spre ceea ce eram. Am nevoie de alb. Am nevoie de magie. Am nevoie sa cred ca exista Mos Craciun.
Cred ca .. am crescut. :)
"Si deodata, plangand intr-o seara, te-ai trezit pe Pamant ca-ntr-o gara, ca si cum ai fi fost dat afara din Rai."
joi, 2 decembrie 2010
The second.
Dupa noaptea de Rai, cand fulgii alunecau usor la lumina neoanelor iar eu ii priveam lacoma de la fereastra camerei mele de la etajul trei, doi decembrie aduce umbrele, pelerine de ploaie si nevoie de cizme in care sa nu intre apa. Mai rau decat o face natura, fulgera cu blesteme ale fetelor ce isi indreapta parul. Trotuare pustii si claxoane de masini enervate.
Eu inca astept. Astept o seara magica.. cand o sa fie alb in jurul meu si in linistea dintre blocuri o sa se auda rasete de fete nebune, care fac ingerasi si una din ele scrie dedesubt numele, id-ul si numarul de telefon.
Frig.
joi, 18 noiembrie 2010
Infinitate.
Moartea e un sfarsit. Sau nu? Noi doua o sa ne regasim totusi in eternitate?
Indraznesti sa te gandesti la lucruri fara sfarsit? Mie imi e greu. Incerc sa inteleg cum de Universul nu are un capat si cum o iubire dureaza pentru totdeauna. Trebuie sa fie greu sa nu te pierzi in mult. Finalitatea lucrurilor inconjuratoare e atat de comuna, incat se incadreaza in notiunea de "normal", care apropo, e un alt lucru ciudat. Facand o paranteza, ce e "normalul"? Conform definitiei, suna cam " Care este așa cum trebuie să fie, potrivit cu starea firească, obișnuit, firesc, natural". Dar intrebarea care se pune dupa e: cate lucruri sunt normale? cate lucruri pot exista sa fie percepute in acelasi sens de toata lumea? E normalul meu la fel cu al tau? Un sens absolut al cuvantului normal, in opinia mea e imposibil (aici se exclud legile matematice, fizice, biologice si tot ce tine de stiinta si poate fi demonstrat).
Revenind.. Sfarsitul lucrurilor e pentru majoritatea atat obligatoriu cat si inevitabil. Pornind de la lucruri materiale, o camera de exemplu, reprezinta un spatiu inchis, implicit cu un sfarsit. Gandindu-ma la scopul practic al unei camere, nu exista un rost pentru a se creea o camera "with no end" atat timp cat insasi planeta noastra e ceva mic, conturat intr-o mare .. lume. Cand ma gandesc la lume, o vad ca pe ceva ce undeva se termina. In schimb, lumea in care traieste Pamantul e fara sfarsit. Mintea umana nu poate percepe un lucru ca fiind infinit. Imaginatia umana, oricat de dezvoltata ar fi, nu poate creea o astfel de imagine. Am mai spus asta, dar repet. Suntem mici. Atat de mici.
vineri, 12 noiembrie 2010
Diversitate.
Odata ce detii suprematia, poti fi linistit restul statiilor pana in locul unde cobori. Azi am avut privilegiul de a sta jos si de a urmari indeaproape oamenii. Imi place sa privesc gesturile unor oameni, fara ca ei sa considere ca e ceva in neregula cu ei de se uita cineva in halul ala de insistent. Langa mine era o doamna cu o jacheta din piele intoarsa, maro. Avea buze frumoase. Asta am observat prima data cand s-a urcat. Apoi, la o examinare mai amanuntita, am fost uimita de cat de putin poate purta la picior. I-am studiat pielea de pe mana. Era uscata si firele de par luceau in lumina. Atentia mi-a fost distrasa de o alta doamna, ceva mai in varsta. Fata trista, cu riduri adanci, urme, umbre. La o distanta de 3 capete, o alta doamna tinea un bebelus in brate. Contrastul dintre ridurile batranei si finetea absoluta a copilului cu ochi mari si vioi a fost izbitoare. M-am uitat in restul autobuzului pentru un control de rutina si am observat cati batrani sunt acolo. Si cum multi se chinuie la fiecare frana a autobuzului sa isi mentina echilibrul. M-am simtit vinovata pentru statutul meu.
Inca dinainte sa cobor, am inceput iar sa ma gandesc la oamenii de peste 70 de ani astazi. De ce iar? Pentru ca zilele trecute in cadrul unei discutii intelectuale, ample, am vorbit si despre asta. Mie sincer imi e incredibil sa greu cum fac fata. Tehnologia, produse, legi.. Schimbari de-a lungul anilor. Foarte putine lucruri au ramas la fel ca in tineretea lor. Imaginea bunicilor uitandu-se cu uimire si cu un ochi critic la ceea ce nepotilor lor li se pare perfect normal e atat de des intalnita... Daca lor le e greu.. nu imi imaginez cum e pentru "cazurile exceptionale" de 100, 110, 120 ani.. Probabil intervine senilitatea si nu mai esti perfect constient de ce e in jurul tau. Pierzi tot ce ti-a putut fi vreodata drag. Ramai singur, intr-o lume tot mai necunoscuta si incepi sa iti doresti moartea..
Mereu am visat sa fiu o bunica chic, sa imi pot intelege nepotii, dar nu ma pot abtine sa ma intreb.. O sa pot fi asa? Viitorul e .. promitator. O sa vina momentul cand o sa ma intreb: "Cand s-a transformat realitatea?" Totusi.. daca bunica mea nu ar fi exact asa cum e ea .. in fiecare sens posibil.. nu as mai fi avut parte de unele din cele mai frumoase momente ale copilariei. Multumesc pentru ca esti asa.
miercuri, 10 noiembrie 2010
Calatorii in timp
Azi am vazut ceva ce m-a facut sa am o revelatie. Mergeam pe trotuar, relativ neatenta la ce se intampla in jurul meu si am vazut un copil. [In ultima perioada am devenit foarte sensibila in ce priveste copiii. Intorc capul aproape de fiecare data cand aud un scancet, un raset si imi e dor. Cand o sa fiti mari poate candva o sa cititi asta.] Era tigan. Am momentele mele de rasism, dar acum nu e cazul. Pentru mine atunci era doar un copil. Micut. Maxim 3 ani. Era imbracat in bleumarin, cu o caciulita alba. Din cele cateva secunde cand m-am concentrat doar pe el si nu pe ceea ce va urma, parea oarecum murdar. In schimb, chiar si asa, era frumos. Cei care ma cunosc pot confirma faptul ca mie imi plac putine lucruri, iar in cat despre copii, standardele mele sunt ridicate. O faţa micuta si dulce. Atat am retinut. Ma chinui, dar nu imi pot aduce aminte mai mult. Mergea incet pe trotuar. Secundele mele de contemplare au fost intrerupte de un strigat din spate care suna cam "haide odata mai repede". Probabil era mama lui. M-am intors si am vazut o femeie in varsta, cu o expresia acra. Atunci copilul din mersul lui agale, a inceput sa isi mareasca ritmul pasilor si a ajuns la ea, iar ea l-a smucit si au plecat spre semafor. Nu cred ca am abilitatea de a descrie cu exactitate ce am simtit atunci. Mila, dragoste, furie si o imensa dorinta de a-l lua in brate si a-i mangaia manutele mici. Am vrut sa il simt langa mine. Atunci, pentru un moment, m-am simtit binecuvantata. Pentru tot ce am avut eu iar copilul ala probabil nu o sa aiba niciodata, iar aici situatia materiala se claseaza ultima.
Secundele alea, cand priveam copilul si "scena" in care fuge spre mama lui si apoi pleaca mi-au schimbat viata. Nu o sa stiu niciodata cum ar fi fost viata mea daca nu as fi iesit in pauza si nu l-as fi vazut. Cred ca o sa impartasesc totusi convingerea cuiva, cum ca subconstientul nostru e condus de cineva/ceva iar noi nu stim. Scopul nostru in viata e sa ajungem undeva si cumva, intr-un mod ce mintea umana nu-l poate intelege, lucrul asta se intampla.
Din cauza momentelor astora, calatoriile in timp sunt imposibile, sau nu, doar daca am fi invizibili si nu am misca nici macar un fir de praf in timpul lor. Sau daca ar fi posibile, consecintele ar fi catastrofale. O simpla mutare a unui obiect banal, cum ar fi un mar, poate schimba lumea actuala. Suntem atat de mici... si sunt atat de multe lucruri care nu le stim. Iar ceea ce e cel mai trist e ca cel mai probabil nu le vom sti niciodata.
miercuri, 20 octombrie 2010
Fall.
Sa nu uiti ca prima frunza galbena a cazut pentru noi. Tu mi-ai mai dat doua. O alee ingusta si aer ce rasufla usurat. Buze.
miercuri, 13 octombrie 2010
Brought to life.
Dupa 2 luni, 27 zile, o ora si 8 minute, dupa ce caldura m-a topit in valuri si apoi am inghetat brusc, sunt tot aici, aceeasi eu. Nu mi-am respectat propriul plan. Am descoperit ca nu pot scrie ceva pe blog doar pentru a avea ceva postat. Nu ma defineste. Pe de alta parte, as fi putut respecta ceea ce mi-am propus daca as fi avut ceva mai multa determinare. In incercarea de a gasi o explicatie absentei mele spun ca am tendinta de a incepe o multitudine de lucruri in acelasi timp si la un moment pe parcurs, de a le lasa balta. Cred totusi ca m-am conformat, din moment ce nu am facut ceva pentru a schimba asta. Vointa e esentiala iar uneori mie imi lipseste cu desavarsire. Ma inec singura in unele situatii din care acum, dupa ceva timp, realizez ca as fi putut iesi mult mai usor si fara lamentari. I think that sometimes, someone just beats us.
Prima zi de toamna m-a durut. M-am vazut in fata a doar amintirii unor lucruri, a multor altora neimplinite, a unei liste imaginare din care urma sa tai.. Nu s-a intamplat asa. Am fost lovita de vantul rece si luata in aer. Am coborat violent. Am inghetat cateva zile, parul meu a suportat stropi grei de ploaie. Totusi, e uimitor cum o inimioara langa doua note muzicale poate schimba atat de multe. Putina miere sau.. mai multa, e tratamentul perfect.
Struguri, mere si nuci pe o frunza de artar. Acelasi fum intr-un nou decor. O esarfa gri inca in aseptarea unei toamnei aurii ca in povesti.
sâmbătă, 17 iulie 2010
Despre vise.
sâmbătă, 10 iulie 2010
Jurnal... (gânduri ca frânturi de stele) V
• xx.xx.xxxx, xx:xx - Picături de apă cad într-un pahar. De undeva de sus. Una, două, trei - cade o rafală de vreo 17-18 şi paharul se sparge. Brusc. Fără niciun motiv ce poate fi explicat de ştiinţă, în mii de bucăţi... Dar picăturile continuă să cadă. Ceea ce nu se vede decât din afara e că picăturile căzute după ce paharul s-a spart încearcă să-l refacă. Să fie din nou ce a fost… şi nu reuşesc. Dar picăturile tot cad... de dragul vremurile apuse. Nu noi decidem sfârşitul unor lucruri. Doar ne resemnăm sperând ca cineva să fi făcut alegerea bună în locul nostru.
miercuri, 7 iulie 2010
Jurnal... (gânduri ca frânturi de stele) IV
Strigătul.. Strigătul care trezeşte şi morţii. Un miel. Un miel ce ştie că va fi înjunghiat. Ochii mielului. Aşteptare prelungită. Îl văd. Îi pot simţi ritmul bătăilor inimii. Viaţa îl părăseşte dinainte de a simţi durerea... Sclipirea ochilor mari mă patrunde. Taie fâşii din corpul meu iar eu mă las pradă durerii. Sunt conştientă.
Podea din nou. La fel de tare. Transpiraţie. Nesiguranţă. Confuzie. Sunt eu din nou. Sunt din nou în camera mea, lângă canapeaua mea gri. Coşmar. Siguranţă. Realitate. Comun. Rutină. Banal. Sunt trează. Amintiri din trecut, un trecut ce bântuie.
marți, 6 iulie 2010
Nostalgie.
Azi, la 13:54 sunt în camera mea, singură, cu gândul la kilometri depărtare, dar mă plâng la fel de mult din cauza caldurii.
Jurnal... (gânduri ca frânturi de stele) III
(…Gânduri private de adolescentă)
• 11.04.2010, 20:55 - Epuizare. Picuri de ploaie. Absenţă din nou. Rătăcire. Floare uscată. Lacrimi.
• 12.04.2010, 22:43 – Prea obosită.
• 14.04.2010, 17:08 – Horoscopul din perioada 11 – 26 aprilie anunţa, pentru 13.04, zodia Taur o zi perfectă. Cea mai bună din perioada asta. Exagerez eu acordându-i acest statut privilegiat, de perfecţiune. Pentru mine o zi perfectă e una la sfârşitul căreia te simţi vie. Simţi că ai facut ceva, fără regrete şi realizezi că încă se mai pot întâmpla lucruri bune în viaţa ta. Să te aşezi din nou, în canapeaua ta gri, cu faţa în sus şi sa zâmbeşti aşa cum nu ai mai făcut-o de mult, e o realizare. Dar să fii în stare sa împraştii zâmbete, să împroşti oamenii cu veselia ta, e un dar.
00:04 – A fost o zi perfectă.
luni, 5 iulie 2010
Jurnal... (gânduri ca frânturi de stele) II
12:03 - Ochi pierduţi. Aici eram. Unde sunt pierdută? Sunt pierdută de fapt în tot ceea ce fac în fiecare zi. Sunt blocată în rutină. În programul fix, ce dacă într-o zi încerc să-l modific ceva mi se pare anormal. Şi ce era mai sus - "undeva unde puţini pot să viseze" - sunt pierdută în propriile-mi gânduri. Sunt pierdută în nopţi senine în sălbăticia Indiei, întru-n câmp de maci, într-o stradă aglomerată, în zâmbetul unui necunoscut, într-o şuviţă din părul Cleopatrei, într-o cafenea cu Mircea Eliade, într-un joc de Monopoly, în mintea unui nebun, într-un avion care e la 24 metri înainte de impactul cu oceanul… Uneori simt o nevoie disperată să fug, să scap, să evadez, să ţip, să zbor.
12:10 - Fluturi. Cercei purpurii uitaţi pe masă între un caiet, pe care e aşezat un suport de cd-uri şi unul din ei acoperit de un pliant de la un târg de haine. Praf. O cană în care au fost cândva fulgi de porumb cu iaurt de capşuni şi o lingură murdară. Decor.
marți, 29 iunie 2010
Jurnal... (gânduri ca frânturi de stele) I
17:43 - Respiraţie ce devine regulată. Îmi aduc aminte. E încă aici. Simt. În aer, pe griul canapelei, în firul de păr căzut pe jos. Chiar şi în cablurile făcute ghem din colţul camerei. E în şnurul draperiilor, e peste tot.
17:46 - E doar paranoia mea. Nu e nicăieri. Aş vrea să nu fi fost niciodată aici, aş vrea ca nimic să nu-mi amintească de el. Şi o sa vină. Şi o să îl văd din nou. Nu ştiu dacă sunt în stare. Am nevoie de forţă, am nevoie de... totul se rezumă la un infinit de puncte.
• 18.03.2010, 19:10 - Au trecut câteva zile. Absenţa lui devine parte din monotonia fiecărei zile. Deşi e soare, razele nu strălucesc suficient. Oricât de mult am aşteptat verdele ierbii, mirosul nu îmi pătrunde suficient de adânc în nări. Am un simţ ciudat... De a "mirosi culorile". Iar verdele miroase... demenţial. Acum nu îl pot simţi aşa. E ca şi cum mi-ar astupa cineva nasul cu o pânză incoloră, la fel şi ochii cu una opacă, urechile cu dopuri şi aş fi învăluită într-un costum ce mi-ar acoperi fiecare centimetru de piele şi să nu mai pot simţi nimic. De fapt, în faţa lui sunt goală. Mereu am fost. Mă citeşte mai bine ca oricine. Nu pot ascunde nici o idee. Nu imi spune mereu, dar ştiu că ştie. Văd în ochii lui. Mi-e dor de ei...
vineri, 25 iunie 2010
Almost all about me.
- Îmi place luna mai.
- Mereu am considerat vârsta de 17 ani perfectă. Nu ştiu de ce .
- Ascult Celine Dion şi sunt mândră de asta.
- Îmi place sa cred că într-o zi voi scrie o carte. O carte.. extraordinară. Să-i pipăi copertele si sa ştiu că e a mea, că fiecare virgulă e acolo pentru ca aşa am vrut eu.
- Sunt de cele mai multe ori foarte răutacioasă cu persoanele din jurul meu.
- Îmi place ca după amiaza să am draperiile camerei mele trase. Totul devine mai cald, chiar şi lumina.
- Sunt morocănoasă când mă trezesc brusc din somn. ( Eşti ciudatăă )
- În clasa a IX-a, colega mea Mihaela îmi amintea de un fost coleg din generală, Costel. Prima dată când i-am spus asta s-a uitat foarte ciudat la mine. Probabil a crezut că am probleme serioase.
- Uneori şi acum, din diferite unghiuri, cred că Miha seamană cu Costel.
- Acum câţiva ani, îmi plăcea să usuc flori si apoi să le aranjez în coşuleţe. Acum am doar trandafiri uscaţi în vaza mea "confecţionată manual"
- În clasa a VI-a am avut o narcisă, Sonia, care a sfârşit în mod tragic călcată de Cristi.
- Cred că a te da în leagăn e ceva benefic la orice vârstă.
- Nu ştiu să merg pe bicicletă, iar fratele meu de patru ani ştie :)
- Îmi doresc un căţel.
- Îmi e groază de păianjeni.
- Dupa "incidentul" din faţa "Vega Holding", cineva m-a numit "spaima şoferilor".
- Iasomia e floarea mea preferată şi încă nu am întalnit un miros care să îmi placă mai mult decât mirosul ei.
- Aş fi vrut să am buzele mamei mele.
- "Jeux d'enfants" e filmul pe care l-am văzut de cel puţin 10 ori şi de fiecare dată senzaţia e aceeaşi.
- De 7 ani vreau să merg la Roma.
- Îl venerez pe Mircea Eliade.
- Ştiu să gătesc ciorbă.
- Îmi place cand e noapte şi plouă. Îmi place întotdeauna. Dar seara de miercuri a fost o excepţie.
- Twix-ul e ceva ce mă face fericită.
- Cea mai lungă convorbire telefonică a fost de 6 ore.
- Atunci când mă cert cu cineva, ţip.
- Încă nu am văzut alţi pantofi în afară de cei care îi am acum şi să îmi placă.
- Vreau la mare. Acum!
- Aş vrea ca fraţii mei să locuiască cu mine.
- Îmi place îngheţata de ciocolată.
- Sunt zile când nu am chef să ies din casă. Prefer să mă uit la un film îmbracată în pijamale chiar dacă e mijlocul zilei.
- Cartea de anul acesta primită la premiu a fost mai puţin proastă decât cea de anul trecut. :>
- Melodia mea preferată e "The police - Every breath you take"
- Nu îmi place să fac sport deşi ştiu că nu e bine.
- Am o pernuţă "pui" de 3 ani care îmi place enorm.
- Cravata de la Cuza mi se pare drăguţă, dar nu o port decât atunci când e Pamfi prin preajmă.
- Mă întreb mereu dacă sunt lucruri pe care vreau să le fac şi totuşi nu o să reuşesc niciodată. Dacă unele lucruri pur şi simplu nu se vor întâmpla sau doar nu îmi doresc eu suficient.
- Singurul lucru din cauza căruia aş înnebuni ar fi să nu pot avea copii.
- Corectez persoanele la greşeli gramaticale.
- Fac asocieri ciudate. De exemplu, spui şoarece eu mă gândesc la elefant. Sau Victor spune "biserică" şi eu îi spun că Miha şi-a făcut cont pe Facebook.
- A trecut ceva timp de când am început să beau cafea.
- Sunt dezordonată.
- Uneori un lucru pe care îl caut e chiar în faţa mea, dar nu-l văd.
- Sunt convinsă că există ceva, un domeniu în care sunt foarte bună, doar că nu ştiu încă.
- Îmi e poftă de zmeură.
- Mi-am cunoscut tatăl pe 16 mai 2009.
- Îmi e frică de moarte.
- Între mine şi laptopul meu a fost dragoste la prima vedere.
- Atunci când îmi place o carte, o citesc foarte repede.
- Sunt pretenţioasă.
- Mi-ar fi plăcut să trăiesc în Londra anului 1850.
- Poţi ajunge pe lună şi fără rachetă.
- Coşmarurile mele sunt întotdeauna foarte intense şi par incredibil de reale.
- Mă gândesc serios că ar trebui să apreciez mai mult lucrurile simple.
- Îmi e dor de bunicul meu în fiecare zi.
- Contrar tututor părerilor, eu şi Miha facem cea mai bună tartă cu mure din lume.
- Am o slăbiciune pentru mere. Verzi.
- Nu îmi place să merg la cumpărături singură.
- Vreau sa învăţ să înot şi să dansez tango.
- Dintre toate culorile, singura împotriva căreia într-adevăr am ceva este rozul.
- Am tendinţa de a lăsa lucrurile pe jumătate neterminate.
- Melodiile sunt la mine acele lucruri care declanşează aşa-numita "memorie involuntară".
- Nu am intrat într-o biserică de mult timp.
- Mi-aş dori să fie posibil să mă aflu în mai multe locuri în acelaşi timp.
- Sunt o veşnică visătoare.
- Nu regret aproape nimic din ceea ce am făcut.
- Al doilea meu nume este Elena si foarte puţine din persoanele care mă cunosc ştiu asta.
- Nu pricep de ce unora le place sa meargă cu bacul. Mie mi se pare un chin.
- De multe ori îmi place mai mult un lucru înainte sa îl am, dar sunt şi excepţii.
- Îmi place să mă plimb noaptea.
- Atunci când îmi place o melodie, e pe repeat zile întregi. Iar apoi o mai ascult foarte rar.
- Imi place să păstrez unele lucruri care nu mai îmi folosesc, cum ar fi unele bileţele din ore în care vorbeam cu Cristina cât de tare ne plictisim.
- Şi acum mă uit la "Life with Louie".
- E plăcut atunci când cineva se joacă în părul meu.
- Uneori mi-aş dori ca viaţa mea să fie complet diferită.
- Îmi place să fac îngeraşi de zăpadă în faţa blocului şi apoi să scriu sub ei numele, adresa şi numărul de telefon.
- Prin părerile mele sincere, rănesc unele persoane pentru că spun ceea ce nu vor să audă.
- Poate că greşesc că mă aştept ca unele lucruri să se întâmple.
- Atunci când sunt nervoasă vreau să fiu lăsată în pace.
- Persoanelor la care ţin le permit uneori prea multe lucruri.
- Dacă o persoană nu îmi place de la început, are destul de muncă să mă facă să îmi schimb părerea.
- Mult timp mi-am dorit părul creţ.
- Ochii mei devin verzi când plâng.
- Nu am mers niciodata cu avionul sau vaporul.
- Sunt pesimistă.
- Când sunt îngrijorată ajung să mă gândesc la cele mai groaznice lucruri care i se pot întâmpla cuiva.
- Nu mă uit la televizor decât rar.
- Vorbesc mult.
- Încă nu sunt decisă la ce facultate o sa merg.
- Prima jucărie de care îmi amintesc este o maimuţă roz, urâtă, de care eram nedespărţită.
- Mereu întârzii.
- Reţin unele lucruri fără să îmi propun asta, cum ar fi faptul că unul din puţinele exemple de adjectice provenite din substantive din limba română este "Zoe, fii bărbată!"
- Pierd minute în şir uitându-mă pe pereţi.
- Ador să fac liste.
- Am aflat că nu există Moş Crăciun într-un mod tragic :))
- Nu mă uit la filme apărute în ultimii doi ani. Majoritatea mi se par extrem de proaste.
- Îmi place să adorm cu cineva la telefon.
- Foarte rar sunt cu adevărat mulţumită de ceva. Mereu se poate mai bine.
- Niciodată nu am crezut că e atât de greu să spun ceva despre mine.