• 21.04.2010, 19:41 - O bancă dintr-un parc. Stai pe scândurile ei, sau pe piatra ei dură şi nu te poţi abţine să nu te întrebi cine a stat acolo înaintea ta; câte gânduri sunt lăsate acolo pe bancă, lânga ale tale. Câte persoane şi-au uitat acolo lacrimile, zâmbetele, chicotelile, remarcile jignitoare referitoare la persoanele de pe Bulevardul Brăilei! Poate inaintea ta a fost un bătrân sau un copil, o studentă, un şomer, o doamnă cochetă, cineva care nu găsea o adresă. Amintirile unei bănci dintr-un parc sunt infinite. A fost cu mine pe banca aceea. Eram doi rătăciţi într-o lume ce nu ar fi fost la fel fără noi. Cândva, o să merg din nou cu el pe aceeaşi bancă. Sunt sigură că banca o să-şi amintească de noi. Iar noi o să fim la fel. Noi. Ea... va fi fost confidenta multora.• xx.xx.xxxx, xx:xx - Picături de apă cad într-un pahar. De undeva de sus. Una, două, trei - cade o rafală de vreo 17-18 şi paharul se sparge. Brusc. Fără niciun motiv ce poate fi explicat de ştiinţă, în mii de bucăţi... Dar picăturile continuă să cadă. Ceea ce nu se vede decât din afara e că picăturile căzute după ce paharul s-a spart încearcă să-l refacă. Să fie din nou ce a fost… şi nu reuşesc. Dar picăturile tot cad... de dragul vremurile apuse. Nu noi decidem sfârşitul unor lucruri. Doar ne resemnăm sperând ca cineva să fi făcut alegerea bună în locul nostru.
sunt pierdută într-o lume pe care nici eu nu o mai cunosc... :)
RăspundețiȘtergere