Different.

      Uneori, de cele mai multe ori seara, am tendinta sa  ma gandesc la tot felul de lucruri, din cele mai diverse, asta in timp ce aparent imi ocup timpul cu ceva. Nici eu nu imi dau seama ca de fapt e aparent decat tarziu, cand mintea mea e deja afectata de  noaptea de afara.
     Am uitat ca am blog. [Asta a fost una din revelatii. M-am dezobisnuit de a scrie. Imi pare rau. As vrea sa schimb asta. De fapt, as vrea sa imi pot controla viata si sa o fac sa se indrepte in ce directie vreau eu. In spatele esecurilor mici uneori se afla altele mai mari, care le determina pe cele mici. Ca intr-un lant.]
Cand, din intamplarea mea, mi-am "descoperit" blogul, am fost curioasa sa-l recitesc. Mi-a placut "schimbare".   Iar de la schimbare mi-am adus aminte de un post vechi, numit "almost all about me". Inevitabil, am inceput sa ma compar cu mine.
     Poate ca varsta de 17 ani e perfecta, dar acum nu am certitudinea ca o sa aflu adevarul vreodata. Adevarul me u.Inca ascult Celine Dion. Mai am acelasi vis, insa nu mai sunt la fel de sigura ca o sa mi-l indeplinesc. Nu mai cred atat de mult. Nu mai am aceeasi camera, iar la asta am o perdea subtire. E foarte luminata. Am ramas la fel de rautacioasa si morocanoasa (cand ma trezesc din somn). Miha nu mai imi aminteste de Costel. Uneori imi reamineste ca am crezut ca seamana si rade de asta. Si eu rad. Colectia de flori uscate s-a imbogatit. Inca nu am invatat sa merg pe bicicleta. Nu mai vreau un catel atat timp cat stau intr-un apartament. Nu voi avea grija de el. Tot iasomia e floarea mea preferata. Anul asta nu am mirosit niciuna.. Am mai vazut "Jeux d'enfants" de inca vreo 3 ori. Nu am ajuns la Roma. Il venerez la fel de mult, am mai si citit ceva de nu citisem inca. Stiam sa gatesc ciorba. Incerc sa imi temperez vocea cand ma cert cu cineva, dar nu prea reusesc. Am aceeasi pantofi. Anul asta mi-am ales eu cartea primita la premiu.37 a ramas la fel. Am mancat zmeura pe 28. Tata nu mai vorbeste cu mine de pe 1 ianuarie 2010. Inca nu stiu sa inot si nici sa dansez tango. Gresesc foarte tare cand ma astept ca unele lucruri sa se intample. In sfarsit recunosc. Nici avion, nici vapor. 86 e si mai ciudat acum. M-am dezobisnuit sa fiu singura iar cand nu sunt anumite persoane langa mine sau astept pe cineva si nu ajunge la timp, pana nu il vad sunt aproape sigura ca e moart si mi se deruleaza un intreg scenariu in minte. M-am hotarat in legatura cu facultatea. Am inceput sa ma mai uit si la filme noi dar nu sunt extrem de incatata.
    E ciudat sa te privesti pe tine insuti si sa iti dai intr-adevar seama ca nu mai esti la fel. E ca si cum o Silvia ar critica o alta Silvia, mai mica. Iar atunci, nu te poti abtine sa te intrebi, cum o sa fie Silvia de peste un an? :)
   

Masca.

  

     Cu totii purtam masti. Mai mari, mai mici, mai opace, mai transparente, mai colorate sau mai putin, sunt tot masti. Ceea ce le diferentiaza este insa scopul cu care sunt folosite, ce vrem sa ascundem sub ele.
     Daca minti sub o masca, esti ipocrit. Daca vrei sa pari altceva decat ceea ce esti, poti fi nemultumit de ceea ce esti acum si insuficient de capabil sa schimbi ceva ori.. tot ipocrit. Dar cand esti prins si ti se pune o masca, la propriu, fara drept de apel (chiar daca ai spune ceva ti-ar folosi la nimic), esti pierdut si cosmarul incepe. In centrul Asiei, fiecare femeie isi simte masca apasang greu. Ea se numeste niqab si sub ea se afla dramele femeilor unei natiuni intregi.
      Acum aproximativ o ora, mi-am verificat mail-urile, lucru neobisnuit de mine. Printre numeroase mail-uri legate de facebook, cereri de prietenie etc., un mail de la garbo.ro, intitulat "Sa fii femeie si sa nu te nasti in Afganistan". Subiectul se referea la o emisiune lansata relativ curand, intitulata tot "niqab", in care femeile, avand fata acoperita de o alta masca(jumatate de culoare azurie - opresiunea femeilor si cealalta jumatate de culoare alba - inocenta) pot vorbi liber despre povestile de groaza din vietile lor.
      E socant ca in ascensiunea societatii de azi, inca sa existe casatorii fortate, abuzuri psihice si fizice, lipsa totala de drepturi, iar daca sunt, sunt doar in scris. Fetite, ca altfel nu le pot numi, de 7 ani casatorite cu forta cu talibani de o varsta de cel putin de 5 ori mai mare decat varsta lor. Consecinta acestui lucru e incercarcarea de sinucidere la 12 ani. Afganistanul e singurul stat din lume in care rata de sinucidere in randul femeilor e mai mare decat a barbatilor.
      Din 1996 pana 2001, cat pe plan politic, puterea apartinea talibanilor, femeile au fost lipsite de orice drept. Nu aveau voie sa lucreze(datorita acestui lucru majoritatea erau obligate sa se prostitueze pentru a-si intretine famiile), sa iasa neinsotite in afara incintei casei, sa primeasca ajutor medical din partea unui barbat doctor si erau fotate sa se acopere din cap pana in picioare, chiar si ochii. Dreptul la educatie al femeilor era nul, iar numeroase fete au fost ucise pentru "incercarea de a merge la scoala", iar scolile au fost arse din temelii.
      O femeie nu putea vorbi decat in soapta pe strada, pentru ca barbatii sa fie excitati de vocile lor. Animalism si cruzime adusa la extrem.
      Conform sefului statului Afganistan, nu se face diferenta intre o femeie violata si una care intretine relatii sexuale de buna voie, in ambele cazuri ea fiind vinovata.
      Aisha a devenit simbolul suferintelor femeilor afgane, dupa ce a fost mutilata de sotul ei taliban. Dupa ce a fost obligata sa se casatoreasca la 12 ani, Aisha a fost batuta si fortata sa doarma in grajd cu vitele. Dupa ce a incercat sa fuga si a fost gasita, drept pedeapsa de la un tribunal taliban, s-a decis ca sotul sa ii taie nasul si urechile si apoi lasata sa moara in munti. A fost salvata, fiind dusa la un adapost secret american.
      Oameni sunt doar barbatii? :)