Nu sunt tocmai genul de persoană care să se lase uşor impresionată. În orice domeniu. Sunt însă şi lucruri care, prin simpla lor banalitate şi excesul de comun, mă supun. Spre exemplu visele.
Eu visez destul de des. Ceea ce visez variază. De la ceva cunoscut la ce ceva ce nu am văzut niciodată. De la o realitate obiectivă la ceva ce nu îmi pot explica. De la ciudat la şi mai ciudat.
Am vise frumoase foarte rar. Prin "frumoase" mă refer la ceva ce îmi doresc sau persoane care nu le-am văzut de mult timp. Sau frumos în cazul asta e pur şi simplu ceva care să nu îmi creeze o stare de antipatie sau nelinişte generală care implicit îmi afectează fiecare decizie a zilei.
De obicei, visele mele sunt compuse ori dintr-un lanţ de evenimente ce continuă pe acelaşi fir ori dintr-o înşiruire de secvenţe aparent fără nicio legătură între ele. Visele sunt, în cele mai multe cazuri erupţii ale scoarţei subconştientului, detalii cărora nu le-am dat importanţă într-un anumit moment în viaţa noastră. Pot fi, în acelaşi timp, rezultatul unor frământări îndelungi sau a unor aşteptări. [Vorbind de aşteptări la modul filozofic, pe plan moral, cineva mi-a spus odată că nu e bine să ai aşteptări. Pe cât posibil, încearcă să nu ai aşteptări. Impune-ţi asta şi vei reuşi, Pentru că dacă ai aşteptări, e în natura umană să dezamăgească şi vei suferi. Are dreptate. Mulţumesc.]
Ceea mă face uneori să îmi doresc sa nu visez, pe lângă frica pe care o am timp de câteva zile după ce visez ceva, să spunem neobişnuit, e acel sentiment prezent de în anumite vise, şi anume deplina certitudine că visez şi totuşi nu mă pot trezi. Nepuţinta, sentimentul captivităţii. Vreau să opresc visul şi nu pot. Pur şi simplu nu depinde de mine. E ca şi cum cineva s-ar juca cu independenţa mea. Îmi place să fiu stăpâna acţiunilor mele iar visele sfidează asta.
If there's something to say, comments are opened.
există ceva ce nu poate fi sfidat de vise?
RăspundețiȘtergere